Duo îţi permite să faci apeluri video cu oricine mai are aplicaţia instalată. Tot ce trebuie să faci este să introduci numărul de telefon al respectivului. Nu are foarte multe în plus faţă de Facetime, iar cei de la The Next Web menţionează că cea mai notabilă funcţie e Knock Knock, care te lasă să vezi un video live cu cel care te sună, înainte să răspunzi. E ca şi cum te-ai uita pe vizor înainte să deschizi uşa casei, ceea ce e interesant.

Google spune că a construit Duo pentru viteză şi simplitate. Aplicaţia ajustează rezoluţia video în funcţie de viteza conexiunii tale la internet, în mod automat, şi se asigură că toate apelurile sunt criptate ca la carte.

Singurul neajuns e că deja există o armată de aplicaţii care îţi permit să faci apeluri video, printre care se numără şi Skype de la Microsoft sau Messenger de la Facebook. Un minus ar fi faptul că Duo nu oferă opţiunea de apel de grup. Un avantaj ar fi că nu are nevoie de altă aplicaţie, cum ar fi Hangouts. Probabil că gigantul tech mizează pe oferirea unui serviciu independent clienţilor.