Conform celebrului astrofizician, „unii au comparat această reuşită a NASA cu încercarea de a introduce aţă de pe Pământ într-un ac aflat pe Lună".

Planeta Jupiter, deşi este de departe cea mai mare din întregul sistem solar, rămâne foarte puţin cunoscută, însă sonda Juno, care este dotată cu un arsenal de 9 instrumente ştiinţifice şi a fost construită să fie foarte rezistentă la radiaţii, ne va oferi o sumedenie de noi informaţii despre „regele planetelor" din sistemul nostru solar. Sonda care a vizitat sistemul lui Jupiter înaintea lui Juno, Galileo, care a ajuns pe orbita joviană în 1995, a realizat o serie de fotografii spectaculoase ale planetei gazoase şi sateliţilor săi. Detaliile surprinse în aceste fotografii au permis, printre altele, identificarea posibilei existenţe a unui ocean sub calota glaciară de la suprafaţa satelitului jovian Europa. Cu toate acestea, Galileo nu a reuşit să le ofere oamenilor de ştiinţă foarte multe informaţii despre natura giganticei planete.

„Dacă ar fi goală pe dinăuntru, în interiorul lui Jupiter ar putea încăpea peste 1.300 de planete Pământ, iar cum este mai grea decât toate celelalte planete ale sistemului solar la un loc, prezenţa lui Jupiter domină sistemul nostru solar. Din cauze încă necunoscute această planetă este înconjurată de o centură de radiaţii extraordinar de puternice, care pot distruge aparatura de la bordul unei sonde sau nave spaţiale. Acest câmp de radiaţii este atât de puternic încât generează o parte însemnată din interferenţele pe care le putem auzi la radio", conform lui Michio Kaku.

Jupiter face posibilă existenţa vieţii pe Pământ. Câmpul gravitaţional al acestei planete este atât de puternic încât reuşeşte să atragă cometele şi asteroizii care rătăcesc prin sistemul nostru solar. Uriaşa planetă gazoasă nu face „curăţenie" doar prin „aspirarea" acestor corpuri. Ce nu atrage, ea reuşeşte să arunce spre exteriorul sistemului solar prin efectul de praştie. Dacă nu ar fi existat Jupiter, Pământul ar fi fost o planetă pe care viaţa nu ar fi avut timpul necesar să evolueze, iar suprafaţa planetei noastre ar fi fost înţesată de craterele rezultate după impacturi zilnice cu meteoriţi sau comete.

Însă, deşi chiar viaţa noastră depinde de existenţa acestei planete, cunoaştem foarte puţine lucruri despre ea. Spre exemplu, explică Dr. Kaku, astronomii au descoperit Marea Pată Roşie de pe Jupiter încă de acum câteva secole. Aceasta este probabil cel mai mare uragan din sistemul solar însă cunoaştem foarte puţine lucruri despre originile sale şi despre sursele sale de energie. De asemenea, cunoaştem foarte puţine lucruri şi despre interiorul acestei planete. Sub straturile superioare ale atmosferei joviene, oamenii de ştiinţă bănuiesc că ar putea exista un vast ocean de hidrogen lichid. Nu există informaţii despre ce ar putea exista sub acest ocean. Ar putea fi vorba de un strat format din hidrogen metalic, în stare solidă de agregare, cu un nucleu teluric, o rămăşiţă de la formarea acestei planete.

Însăşi existenţa lui Jupiter şi implicit a tuturor celorlalte planete din sistemul nostru solar reprezintă încă un mister. Astronomii au descoperit, cu ajutorul telescopului orbital Kepler, aproximativ 2.000 de exoplanete pe orbita unor stele mai mult sau mai puţin îndepărtate şi multe dintre ele sunt planete gigantice gazoase, de tipul lui Jupiter. Interesant este însă că majoritatea acestor exoplanete gazoase gigantice se deplasează pe orbite foarte eliptice în jurul stelei-mamă, ceea ce înseamnă că intersectează frecvent orbitele eventualelor exoplanete telurice din aceste sisteme solare şi fie le distrug, fie le aruncă în afara sistemului lor solar. Acest lucru nu este valabil în cazul lui Jupiter. Întâmplător sau nu, Jupiter are o orbită aproape perfect circulară care împiedică intersectarea cu planetele telurice din interiorul sistemului nostru solar şi implicit face viaţa posibilă pe Pământ.

Mai mult decât atât, multe dintre exoplanetele de tipul lui Jupiter se află la distanţe foarte mici de steaua-mamă (orbite similare celei a lui Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare), pe când în cazul sistemului nostru solar Jupiter se află la exteriorul orbitelor planetelor telurice, pe care se poate dezvolta viaţă, protejându-le în acelaşi timp de impactul cu asteroizi şi comete. Apropierea acestor exoplanete de tipul lui Jupiter de stelele lor a fost explicată prin faptul că aceste planete s-au format pe orbite mai îndepărtate dar apoi au migrat în spirală spre steaua lor, instalându-se pe orbite apropiate. Acest proces de migrare ar fi însemnat dezastru pentru eventualele planete telurice aflate în calea lor. Iar noi trebuie să punem pe seama norocului faptul că Jupiter are o orbită circulară şi stabilă? De ce planeta Jupiter este atât de diferită faţă de alte planete gigantice gazoase observate şi de ce nu migrează spre Soare asemenea acestora?

La fel ca şi misiunea Galileo dinaintea sa, sonda Juno îşi va încheia periplul în sistemul lui Jupiter printr-o prăbuşire pe gigantica planetă. Acest lucru se va produce după ce va parcurge 37 de orbite complete în jurul lui Jupiter, într-un interval de timp de peste 20 de luni. În tot acest interval va transmite spre Pământ noi informaţii care îi vor ajuta pe astronomi să completeze acest uriaş puzzle jovian dar şi informaţii care ne vor ajuta să înţelegem mai bine natura sistemului nostru solar, evoluţia sa şi viitorul său. „Ne va ajuta să înţelegem cum a apărut sistemul nostru solar şi de ce existăm", a mai adăugat Dr. Michio Kaku.