Jocurile de mobil includ achiziţii in-app. Acestea pot ajunge să se reflecte în sume fabuloase de bani, iar dacă nu aveţi grijă, câteva gesturi ale unui copil nesupravegheat s-ar putea să vă coste cât o vacanţă în ţările calde. Din fericire, pe mobil există mai multe moduri prin care puteţi preveni achiziţiile nedorite. În acelaşi timp, aveţi posibilitatea să faceţi o plângere la Apple şi în câteva ore sau câteva zile să aveţi banii înapoi în cont.

În teorie, cum se întâmplă în cazul Apple AppStore sau Google Play, v-aţi fi aşteptat să se întâmple şi pe Facebook. În definitiv, dacă aveţi cardul nesupravegheat sau aţi fost suficient de generoşi o dată încât să faceţi o achiziţie pentru fiul sau fiica voastră într-un joc pe Facebook, micuţul s-au micuţa s-ar putea să fi făcut numeroase alte achiziţii pe bunuri virtuale.

Pentru că acest subiect a fost foarte costisitor pentru un grup de părinţi din SUA, la nivelul a câteva mii de dolari, un proces a fost intentat împotriva Facebook în 2012. În urma procesului laborios, copii şi părinţii implicaţi în proces tocmai au primit o decizie îmbucurătoare din partea judecătorului, care a obligat Facebook să introducă un mod prin care părinţii să-şi retragă banii din Facebook Credits sau Facebook Payments, portofelul virtual din care banii voştrii sunt distribuţi către diverşi dezvoltatori. De asemenea, pot fi returnate fonduri care au fost cheltuite cu mult timp în urmă de către copii neascultători.

Avocaţii Facebook au insistat pe faptul că nimeni nu a fost înşelat deoarece bunurile achiziţionate au fost primite de copii. Conform codului familiei din California însă, contractele cu copii până la 18 ani pot fi oricând anulate de părinţi. În principiu, particularităţile de fond contează mai puţin în acest caz. Important este că accesând această pagină web, vă puteţi plânge în legătură cu o plată făcută de un copil, pentru a avea banii returnaţi în cont.