Într-un comunicat remis bursei de la Oslo, Opera Software a precizat că un consorţiu de companii chineze condus de fondul de private equity Golden Brick Capital Management va prelua versiunile de desktop şi dispozitive mobile ale browser-ului de Internet Opera, precum şi o serie de aplicaţii, dar nu şi diviziile de televiziune, media şi jocuri ale Opera Software.

Din consorţiul de companii chineze fac parte şi producătorul de jocuri Kunlun Tech, precum şi furnizorii de soluţii de securitate pe Internet Qihoo 360 Technology.

Această tranzacţie a fost anunţată simultan cu eşecul ofertei de 1,2 miliarde de dolari pentru întreaga companie Opera Software. Compania norvegiană nu a oferit un motiv pentru eşecul acestei oferte lansată în luna februarie, precizând doar că nu a reuşit să obţină toate aprobările necesare din partea autorităţilor de reglementare până la termenul limită de 15 iulie.

Opera Software a fost înfiinţată în 1994 ca o companie de proiect de către operatorul norvegian de telecomunicaţii Telenor AS, iar în 1995 a devenit o companie de sine stătătoare. Compania susţine că browserul său Opera este utilizat de peste 350 milioane de consumatori din întreaga lume.

Potrivit datelor furnizate de firma de cercetare de piaţă NetMarketShare, luna trecută, Opera ocupă locul patru în topul celor mai utilizate browsere pentru dispozitive mobile, după Google Chrome, Safari şi Android Browser, iar în topul browserelor pentru computere desktop ocupa locul şase.