Botezat „FASTER cable", noul cablu de fibră de 9000 km porneşte de pe coasta de est a Statelor Unite, conectând regiunile Los Angeles, San Francisco Bay, Portland, şi Seattle de marile oraşe din Japonia şi alte metropole asiatice. Potrivit Google, capacitatea de 60 Tbps este mai mare decât a oricărui alt cablu de date submarin folosit în prezent.

Pregătirea noului „FASTER cable" a început încă din anul 2014, Google lucrând în colaborare cu japonezii de la NEC Corporation. La acest proiect au mai participat şi giganţii telecom China Mobile International, China Telecom Global, Global Transit, KDDI and Singtel. Cu toate acestea, anumite segmente din magistrala de fibră optică sunt finanţate integral de către Google, cum ar fi porţiunea care conectează Japonia de Taiwan, cu o lăţime de bandă de până la 20 Tbps.