"Acest lucru înseamnă că alte specii inteligente şi tehnologice au evoluat fără îndoială înaintea noastră", arată Adam Frank, profesor de fizică şi astronomie la Universitatea din Rochester, coautor al studiului. Împreună cu Woodroof Sullivan de la Universitatea Washington, el a reuşit să stabilească cifra menţionată cu ajutorul unui "simplu" calcul.

Numeroşi oameni de ştiinţă au încercat să calculeze şansele ca alte specii inteligente să existe în prezent, însă cei doi cercetători au ales să trateze problema din punct de vedere "arheologic", întrebându-se dacă, de la crearea universului, s-au putut dezvolta alte specii pe o planetă asemănătoare cu Pământul. Ecuaţia lor este următoarea: A=Nast*fbt, în care "A" este probabilitatea apariţiei unei specii inteligente, inclusiv omenirea. "Nast" este numărul planetelor aflate în "zona locuibilă" din spaţiu, asemeni celor trei planete potenţial locuibile descoperite recent. "fbt" corespunde probabilităţii ca o viaţă inteligentă şi utilizând tehnologie să se dezvolte pe o planetă situată în zona locuibilă, nici prea aproape, nici prea departe de steaua ei.

Numărul planetelor pe care ar putea exista viaţă este cunoscut în prezent, îndeosebi datorită observării exoplanetelor din anii 1990 încoace. Prin urmare, cei doi cercetători s-au bazat pe studiile altor oameni de ştiinţă, stabilind că 20% dintre stele au planete în zona locuibilă, în condiţiile în care numărul de stele din spaţiu este şi el o variabilă tot mai bine definită.

Plecând de la principiul că o singură specie, a noastră, se manifestă, se poate calcula, cu regula de trei simplă, ultima variabilă a ecuaţiei. Astfel, există o şansă la 10 miliarde de bilioane ca noi să fim singura specie inteligentă care dispune de o tehnologie avansată din întreg universul de la începutul acestuia.

La scara galaxiei noastre, "o specie inteligentă de extratereştri a apărut fără îndoială în istoria Căii Lactee dacă probabilitatea apariţiei unei alte specii pe o planetă locuibilă este mai mare de unu la 60 de miliarde", precizează cercetătorii.

Lucrările celor doi oameni de ştiinţă nu sunt primele de acest tip. În urmă cu 55 de ani, profesorul Frank Drake a stabilit o ecuaţie care permitea aprecierea şanselor ca o civilizaţie extraterestră avansată să existe în prezent. Însă calculul cuprindea foarte multe necunoscute. De atunci cercetătorii au încercat să rezolve ecuaţia, definind diferitele variabile ale acesteia.

Noul studiu are ca scop simplificarea ecuaţiei, mai întâi prin folosirea tuturor informaţiilor descoperite în ultimii ani pentru a defini un număr de planete locuibile în universul mult mai bine cunoscut. Apoi, evitând să se întrebe dacă o civilizaţie ajunsă la nivelul nostru tehnologic putea supravieţui mii sau chiar milioane de ani.

Cu toate că lucrările celor doi cercetători par a arăta că viaţa ar fi putut apărea şi în alte locuri din univers, ele nu explică de ce oamenii nu au reuşit să intre în contact cu extratereştrii sau de ce cel puţin nu le-au identificat urmele. Şi, dacă matematica pare a demonstra că există viaţă extraterestră şi că aceasta ar fi putut apărea în urmă cu mii sau milioane de ani, unde este ea? Este o întrebare cunoscută drept paradoxul lui Fermi, care îi preocupă pe astrofizicieni.

Cei doi cercetători apreciază că, dacă statisticile arată că viaţa a apărut de multe ori, dar că nu îi vedem urmele, acest lucru se datorează poate naturii autodistructive a vieţii inteligente. "Nu ştim nici măcar dacă este posibil ca o civilizaţie care a ajuns la o tehnologie avansată să supravieţuiască mai mult de câteva secole", afirmă Adam Frank.

El încheie totuşi într-o notă optimistă: "Rezultatele noastre arată că evoluţia noastră nu este unică, se pare, şi că au existat numeroase altele în trecut. Aceste alte scenarii includ multe civilizaţii care utilizau multă energie şi au fost nevoite să facă faţă impactului acestei creşteri asupra planetei lor. Acest lucru înseamnă că putem începe să explorăm problema recurgând la simulări, pentru a înţelege ce permite civilizaţiilor să supravieţuiască şi ce nu le permite", încheie Frank, citat de huffingtonpost.fr.