Pentru corectarea orbitei este nevoie de aprinderea celor 4 motoare de poziţionare ale sondei pentru o durată de 15 secunde, suficient pentru a propulsa sonda pe o orbită mai înaltă. Prin această manevră JAXA speră să prelungească misiunea acestei sonde de la 800 de zile la 2.000 de zile.

Sonda Akatsuki (răsărit) s-a plasat pe orbită în jurul planetei Venus în luna decembrie a anului trecut, având drept obiective ştiinţifice observarea atmosferei dense şi toxice a acestei planete. Sonda este echipată cu cinci instrumente ştiinţifice menite să culeagă date despre stratificarea atmosferei venusiene, dinamica atmosferică şi fizica norilor.

Akatsuki (sau Venus Climate Orbiter PLANET-C) a fost lansată în 2010, la sfârşitul lunii mai, prin intermediul unei rachete japoneze H-2A şi trebuie să completeze observaţiile făcute de Venus Express, o sondă lansată la sfârşitul anului 2005 de către Agenţia spaţială europeană (ESA) şi care a ajuns la destinaţie în primăvara lui 2006.