Când vine vorba de salvarea conţinutului online pentru a fi accesat de pe mai multe dispozitive şi platforme există foarte multe opţiuni. Pinterest, de exemplu, este o reţea socială construită de la zero în jurul conceptului de a salva adrese web, clipuri sau imagini online într-o locaţie centralizată. Cu posibilitatea de a salva conţinut web şi offline, pentru accesa diverse site-uri atunci când nu aveţi internet, există Pocket. Această aplicaţie cross-platform gratuită, funcţionează la fel de bine pe mobil sau pe PC.

O soluţie mai facilă decât oricare alta este însă cea propusă de Google prin intermediul unei extensii de Chrome intitulate sugestiv Save to Google. Aceasta din urmă, după ce aţi instalat-o gratuit din Chrome Web Store vă asociază contului vostru Google tot conţinutul online pe care vi-l doriţi.

„Salvare cu un singur click. Faceţi click pe steluţă pentru a salva pagini cu scopul de a fi vizualizate ulterior. Navigaţi cu uşurinţă prin conţinutul salvat printr-o interfaţă vizuală intuitivă. Un singur loc pentru pagini web şi imagini. Paginile voastre web salvate şi imaginile din Google Image Search vor convieţui la adresa gogle.com/save.” Descriere oficială a utilitarului este cât se poate de sugestivă.

Cu alte cuvinte, aveţi un nou mod prin care vă puteţi asigura că nu mai pierdeţi niciodată un articol interesant, o imagine pe care aţi găsit-o după multiple încercări pe Google sau un blog care vă stârneşte creativitatea în bucătărie. Pentru că google.com/save este o adresă web obişnuită ce poate fi accesată de pe orice dispozitiv, singura limitare în ceea priveşte utilizarea Save to Google este că procesul efectiv de salvare nu poate avea loc decât pe un PC sau Mac cu extensia omonimă instalată.