Noua tehnologie biomedicală a fost prezentată în cel mai recent număr al revistei „Journal of Emerging and Selected Topics in Power Electronics", iar mai multe firme şi-au exprimat interesul în obţinerea patentului de fabricaţie pentru utilizarea sa în lupta contra cancerului.

Sistemul de electroporaţie, cunoscut şi sub numele de electropermeabilizare, constă în creşterea semnificativă a conductivităţii electrice şi a permeabilităţii membranei plasmatice celulare cu ajutorul unui câmp electric aplicat extern. Cu această metodă, specialiştii spanioli au provocat moartea celulelor care nu au mai fost capabile să repare daunele generate în pereţii lor de puternicele câmpurile electrice. Ei au reuşit astfel distrugerea unor tumori solide mai repede şi într-un mod mai puţin toxic şi invaziv decât atunci când s-a apelat la chimioterapie sau radioterapie, după cum a explicat Universitatea din Zaragoza într-un comunicat de presă.

Electroporaţia ireversibilă are mari avantaje pentru pacient, prin comparaţie cu alte tipuri de tratamente, dar, totodată, se poate aplica simultan cu acestea pentru a le creşte eficienţa şi a scurta timpul de recuperare a bolnavului.

Testată „'in vivo'', metoda şi-a vădit eficienţa în distrugerea unor volume mari de ţesut.