Anunţul a fost făcut de Vinton Cerf pe pagina sa de Facebook şi Twitter, co-inventator al protocolului de control al transmisiei / protocol internet (Transmission Control Protocol / Internet Protocol, TCP/IP) şi în prezent vice-preşedinte la gigantului Google.

Potrivit lui Mike Doble, purtător de cuvânt al companiei Raytheon la care Tomlinson lucra în prezent, decesul a survenit sâmbătă dimineaţă, dar nu se ştie dacă acesta se afla acasă şi nici cauzele morţii.

Născut în 1941 şi absolvent al prestigiosului MIT (Massachusetts Institute of Technology), Ray Tomlinson a scris primul e-mail din istorie în anul 1971. El a proiectat programul de trimitere a unor astfel de mesaje electronice în timp ce lucra la Arpanet, reţeaua disponibilă cercetătorilor şi militarilor care a dat mai târziu naştere internetului.

Totodată, el a fost cel care a avut ideea de a utiliza caracterul @ pentru a separa identitatea persoanei din reţea căreia îi este destinat la care se referă mesajul.

Pe blogul său, Ray Tomlinson a relatat în detaliu povestea creaţiei sale, încercând să oprească legenda care tindea să ia locul faptelor.

„Primul e-mail a fost trimis între două maşini care se aflau una lângă cealaltă", conectată prin intermediul Arpanet, a explicat el.

„Primul mesaj a fost neînsemnat şi l-am uitat", a continuat el. „Cel mai probabil a fost ceva de genul QWERTYUIOP (primele litere ale tastaturii în limba engleză) sau ceva de genul acesta ...".

„Nu credeţi tot ce citiţi pe web. Amintiţi-vă, există oameni în spatele acestor pagini, iar oamenii fac greşeli", a avertizat Ray Tomlinson.