Consumul îndelungat şi regulat de canabis provoacă o pierdere a memoriei, care se manifestă îndeosebi la nivelul vorbirii. Persoanele care fumează mulţi ani canabis au tendinţa să uite cuvinte, în ritm de unul la cinci ani.

Acest dezavantaj al consumului prelungit de canabis este principala concluzie a unui studiu realizat de Universitatea din Lausanne, Elveţia. Cu cât expunerea la acest drog durează mai mult, cu atât vocabularul consumatorului se reduce mai mult. Acest dezavantaj se adaugă unor descoperiri care fac responsabil canabisul pentru apariţia unor patologii psihiatrice.

Pentru realizarea studiului, oamenii de ştiinţă elveţieni au cerut participanţilor să-şi dea acordul pentru o cercetare asupra riscurilor coronariene produse eventual de consumul excesiv de canabis. La studiu au participat 5.000 de persoane, dar cercetătorii s-au concentrat pe tinerii cu vârste între 18 şi 30 de ani. Pentru a stabili cu cât mai mare exactitate efectul consumului de canabis asupra creierului, subiecţii au fost observaţi timp de 25 de ani.

Rezultatele studiului au arătat că, cu cât o persoană este expusă mai mult consumului de canabis, cu atât va fi mai afectată memoria sa "verbală". Dintr-o listă de 15 cuvinte uzuale, cei care consumau regulat marijuana au uitat un cuvânt la cinci ani. Responsabil de această "amnezie verbală" este, în opinia cercetătorilor, THC-ul, principala substanţă activă din canabis, care ar putea afecta felul în care sunt prelucrate şi stocate informaţiile de către zona cerebrală care gestionează memoria.

Chiar dacă marijuana este considerat drog uşor, acesta este periculos totuşi, mai ales pentru evoluţia capacităţilor cognitive. Un consum prelungit de canabis are efecte negative asupra creierului uman, mai ales în tinereţe, se mai afirmă în studiul elveţienilor, potrivit Gândul.