Osteoporoza afectează peste 200 milioane de oameni din întreaga lume şi, spre deosebire de osteoporoza post-menopauză (tip I), atât femeile cât şi bărbaţii sunt la fel de sensibili la dezvoltarea tipului II - forma acestei boli cronice legată de vârstă.

La osteoporoza relaţionată de îmbătrânire, structura internă a osului se schimbă, făcând osul mai subţire, mai puţin dens, iar osul îşi pierde funcţia sa de susţinere. Boala este responsabilă pentru aproximativ 8,9 milioane de fracturi pe an la nivel mondial. Cele mai comune fracturi cauzate de osteoporoza de tip II sunt fracturile de şold, ele duc la o lipsă semnificativă de mobilitate, iar pentru unii pot fi letale.

Profesorul William Stanford, autorul principal al studiului, a demonstrat în cercetările anterioare un efect de cauzalitate între şoarecii care au dezvoltat osteoporoză legată de vârstă şi celulele stem mezenchimale (MSC) scăzute sau defecte la aceste animale.

"Am raţionat că celulele stem mezenchimale defecte sunt responsabile de osteoporoză. Transplantul de MSC sănătoase ar trebui să prevină sau să trateze osteoporoza", a declarat Stanford, care este cercetător principal la Spitalul Ottawa şi profesor la Universitatea din Ottawa.

Pentru a testa această teorie, cercetătorii au injectat şoarecilor osteoporotici MSC de la şoarecii sănătoşi. Celulele stem sunt celule ”progenitoare” capabile de a diviza şi schimba toate tipurile de celule din organism. Capabile de a deveni şi celule osoase, MSC au o a doua caracteristică unică, ideală pentru dezvoltarea terapiei umane: aceste celule stem pot fi transplantate de la o persoană la alta, fără a fi nevoie de potrivire şi fără riscul de a fi respinse.

După şase luni de la injectare, ceea ce reprezintă un sfert din viaţă a acestor animale, osul osteoporotic, într-un mod uimitor, se asemănă cu un os sănătos şi funcţional.

"Am sperat la o creştere generală a sănătăţii oaselor. Dar surpriza grozavă a fost de a observa că interiorul rafinat al arhitecturii şi structurii osoase la animalele injectate, care este grav compromisă de osteoporoză, s-a reîntors la normal", a declarat John E. Davies, profesor la Facultatea de Stomatologie şi la Institutul de Biomateriale şi Inginerie Biomedicală a Universităţii din Toronto.

Studiul ar putea da naştere, în curând, unei paradigme cu totul noi pentru tratarea sau amânarea debutului osteoporozei, chiar şi pe termen nelimitat. În prezent, există doar o singură terapie disponibilă pentru tipul II de osteoporoză, un medicament care menţine eficacitatea oaselor pentru doar doi ani.

"Este foarte interesant. Desfăşurăm studii auxiliare, pe un grup de cercetare din SUA, unde pacienţilor vârstnici le-au fost injectat MSC-uri pentru a studia rezultate diverse. Vom cerceta acele probe de sânge pentru a identifica indicatorii biologici de creştere a oaselor şi de reabsorbţie osoasă", a declarat Jeff Kiernan, autorul principal al studiului.

Potrivit lui Stanford, cercetările aprofundate vor dura cinci ani.