Autorii descoperiri sunt de părere că aceasta poate oferi o nouă viziune asupra procesului de reciclare a materialelor plastice, total diferită de cea actuală, care nu este o reală reciclare, constând doar în topirea obiectelor din plastic şi transformarea lor în alte materiale plastice, mai dure.

Botezată Ideonella sakaiensis, bacteria a fost identificată după cinci ani de cercetări ale unor probe prelevate din gropi de deşeuri de plastic. Ea este în stare să descompună polietilenotereftalatul, cunoscut în general ca PET, materialul plastic cel mai comun şi cel mai rezistent, utilizat la o amplă gamă de produse, de la sticle până la haine. Numai în 2013, la nivel mondial, s-au produs 56 de milioane de tone de PET, care nu este biodegradabil, ceea ce creează o dificilă problemă în termeni de protecţie a mediului înconjurător.

Conform testelor de laborator, noua bacterie distruge aproape în întregime, în interval de şase săptămâni, o peliculă subţire de PET, aflată la 30 de grade Celsius.

De fapt, bacteria generează o enzimă, ISF6_4831, care, în contact cu apa, provoacă o reacţie chimică în urma căreia materialul plastic se descompune într-o substanţă intermediară, care poate fi înghiţită de bacterie. În acel moment, o a doua enzimă, ISF6_0224, divide substanţa intermediară în doi compuşi de bază: etilenglicol şi acid tereftalic, substanţele din care se fabrică PET-ul.

Cercetătorii japonezi au găsit în ADN-ul bacteriei şi gena care generează enzimele şi au reuşit să producă noi cantităţi de enzime cu care au demonstrat că se poate degrada PET-ul.