Modelele Galaxy S7 şi versiunea Edge, cu marginile curbate, au ajuns în rafturile magazinelor din Coreea de Sud, unde Samsung îşi are sediul, şi, pe parcursul zilei, vor fi puse în vânzare în Uniunea Europeană, SUA, China şi alte pieţe, a precizat pentru EFE un purtător de cuvânt al companiei de la Seul.

Magazinele de telefonie mobilă din centrul Seulului sunt puţin mai aglomerate decât în mod obişnuit, dar fără cozi mari, şi, în interior, modelul S7 este protagonistul, cu numeroase modele de probă, cartele, broşuri şi chioşcuri promoţionale.

În Coreea de Sud smartphone-ul a fost pus în vânzare la un preţ de 836.000 woni (626 euro, 700 dolari), un preţ de lansare uşor sub cel al predecesorului său, S6.

Conducerea Samsung Electronics, care este încrezătoare că noul său smartphone va depăşi vânzările înregistrate de S6, a dat asigurări că rezervările făcute de clienţi pentru S7 au fost mai mari faţă de cele înregistrate în urmă cu un an pentru modelul anterior, dar nu a dat cifre concrete.

Galaxy S7 are un ecran de 5,1 cm şi structura convenţională, în timp ce S7 Edge are 5,5 cm şi marginile curbate.

Printre noutăţile cu care vin cele două telefoane se numără rezistenţa la apă, o mai mare putere şi o cameră mai rapidă.