Procesul de distribuţie al unui film este destul de similar în marea majoritate a cazurilor. În primul rând ajunge la cinema şi după câteva luni poate fi achiziţionat online în format digital sau pe disc, DVD sau Blu-ray. Acesta este modul legal de a privi problema. Alternativa ilegală este să descărcaţi de pe torrent o variantă filmată în cinema la scurt timp după lansarea sa oficială. În curând însă, s-ar putea să fie disponibilă o nouă soluţie inovativă, dacă acceptaţi preţul foarte piperat.

Sean Parker, fondatorul Napster, care a mai avut câteva idei bune de-a lungul anilor, se gândeşte de ceva timp la un mod simplu şi legal prin care puteţi vedea filmele de la cinema acasă. Această soluţie, cum era de aşteptat, nu este foarte accesibilă. În schimb, vă scapă de cozi sau de statul în primul rând din sală pentru că nu aţi reuşit să luaţi bilete din timp. În plus, dacă aveţi un sistem Home Theater de o calitate ridicată, experienţa vizionării s-ar putea să fie chiar mai atrăgătoare decât cea dintr-o sală de cinema.

Întregul concept propus de Parker poartă numele de Screening Room şi se află deja într-un stadiu destul de avansat de dezvoltare. Practic, la ora actuală se finisează contractele cu marile companii de distribuţie. În ceea ce priveşte investiţia necesară pentru a vă bucura de aşa ceva acasă, aceasta începe cu 150 de dolari într-un player standalone cu algoritmi avansaţi de anti-piraterie al cărui scop constă în livrarea conţinutului video într-un mod protejat. Partea a doua este filmul efectiv, care va costa 50 de dolari per vizionare în 48 de ore.