Aceasta este prima fotografie pe care a postat-o astronautul american şi reprezintă ultimul răsărit de Soare pe care l-a surprins din spaţiu, de la bordul ISS, chiar înainte de a reveni pe Pământ.

Scott Kelly şi cosmonautul Mihail Kornienko şi-au început misiunea de un an în spaţiu la 27 martie 2015. Kelly a doborât recordul de timp petrecut în spaţiul extraterestru pentru un astronaut american, într-o singură misiune, încă din data de 16 octombrie. În întreaga sa carieră el şi-a petrecut 520 de zile pe orbită, în patru misiuni diferite.

În cele 340 de zile ale ultimei sale misiuni, Kelly a fost implicat în numeroase experimente menite să studieze modul în care corpul uman reacţionează la perioade extinse de expunere la condiţii de microgravitaţie. Printre altele, după 340 de zile de absenţă a gravitaţiei, Scott Kelly este mai înalt cu 5 centimetri.

Informaţiile obţinute în cursul acestei misiuni sunt de maximă importanţă pentru o viitoare expediţie cu echipaj uman lansată de NASA spre Marte, misiune ce va dura cel puţin 500 de zile.