Guvernul de la Beijing speră că aceşti bani, investiţi mai ales în noile companii din IT, vor ajuta economia chineză să crească prin inovaţie. Totuşi, mai mulţi analişti citaţi de Bloomberg spun că e puţin probabil ca modelul de afaceri din Silicon Valley să fie replicat cu succes în China. Asta pentru că cele 338 de miliarde de dolari sunt gestionate de mai multe entităţi locale, conduse de oameni care nu au prea multă experienţă în acest domeniu. Există riscul ca finanţarea să ajungă la companii care nu aduc nimic nou şi care încearcă doar să copieze companiile mari din Statele Unite.

În acelaşi timp, suspiciunile de corupţie sunt implicite când vine vorba de sume atât de mari. Şi, nu în ultimul rând, organizarea este una foarte rigidă. Fondurile regionale care nu reuşesc să investească toţi banii pe care îi au la dispoziţie sunt sancţionate prin reducerea alocărilor. Astfel, sunt încurajate să susţină chiar şi proiecte neinspirate. Susţinerea antreprenorilor din sectorul IT a devenit o nouă obsesie a administraţiei chineze, care în ultimii doi ani a înfiinţat nu mai puţin de 1.600 de incubatoare de afaceri. Un progres există, cel puţin în industria producătoare de telefoane mobile, dar inovaţia chineză nu se ridică deocamdată la nivelul banilor alocaţi de guvernul de la Beijing.