Aceste reclame sunt diferite de cele cu care am fost obişnuiţi deoarece sunt, de fapt, mici site-uri care includ imagini, conţinut video, galerii foto, butoane şi text. Reclamele nu vor fi intruzive, deoarece vor fi afişate pe Facebook la fel ca şi celelalte. Canvas-urile se lansează atunci când utilizatorii dau clic pe ele.

Potrivit Facebook, utilizatorii care au testat noul format au oferit un feedback pozitiv. Compania oferă şi o unealtă, numită Power Editor, prin care aceste reclame pot fi create. Noul format este deja disponibil pentru publicitari şi va apărea în curând în newsfeed.

Facebook va introduce publicitate, începând cu cel de-al doilea trimestru al acestui an, şi în aplicaţia Messenger, care până acum a fost „ad-free”, potrivit unui document obţinut de TechCrunch. Din fericire, aceste reclame, care vor fi livrate ca mesaje, vor fi primite doar de către utilizatorii care le cer după ce interacţionează cu o anumită companie sau brand. 

Messenger este una din cele mai mari aplicaţii de mesagerie instantă din lume, cu peste 800 milioane de utilizatori activi în fiecare lună, aşa că era doar o problemă de timp până când Facebook începea să obţină venituri de pe urma acesteia.