Pentru a ajunge la această concluzie s-au efectuat nouă studii la care au participat 430.000 de persoane.

Durata studiilor diferă, dar cel mai lung a fost efectuat pe o perioadă de 20 de ani. În opt studii, cercetătorii au descoperit că o creştere a consumului de cafea cu două ceşti pe zi este asociată, statistic, cu o scădere semnificativă a riscului cirozei hepatice.

Doctor Oliver Kennedy, coordonatorul cercetării efectuate la Universitatea britanică Southampton, a declarat că rezultatele celor nouă studii au fost coroborate pentru a se stabili o relaţie de cauzalitate mai exactă între consumul de cafea şi scăderea riscului apariţiei cirozei hepatice.

Specialiştii au ajuns la concluzia că riscul apariţiei cirozei hepatice scade pe măsură ce creşte consumul de cafea. „Spre exemplu, comparativ cu lipsa consumului de cafea, o ceaşcă pe zi este asociată cu o diminuare cu 22 la sută a riscului cirozei, în timp ce patru ceşti pe zi ar avea ca efect scăderea cu 65 la sută a probabilităţii apariţiei acestei afecţiuni hepatice”, explică dr. Oliver Kennedy. „Cu toate acestea, oricât de benefice ar fi efectele, cafeaua nu poate contracara în totalitate efectele dăunătoare ale consumului excesiv de alcool”, atrage atenţia medicul.