Ipoteza că pe Marte a existat cândva viaţă este susţinută de numeroase dovezi indirecte. Conform oamenilor de ştiinţă, în urmă cu miliarde de ani Planeta Roşie era bogată în apă, având suprafaţa brăzdată de râuri şi fluvii care se vărsau în mări şi lacuri. Pornind de la premisa că pe Pământ există viaţă oriunde există şi apă în stare lichidă, unii oameni de ştiinţă sunt de părere că viaţa a apărut pe Marte atunci când exista apă şi este posibil ca forme de viaţă simple să fi rezistat pe Marte până în prezent.
Deocamdată căutarea urmelor de viaţă pe Marte a fost concentrată în regiunile care în trecut ar fi fost acoperite de apă — platouri marine sau albii de râuri. Sunt însă şi cercetători care susţin că viitoarele misiuni marţiene ar trebui să se concentreze asupra unor regiuni mai aride. Deşi Marte ar fi putut dispune de foarte multă apă în trecutul său îndepărtat, această planetă şi-a pierdut umiditatea treptat, ajungând în prezent să fie extrem de aridă. În noul studiu oamenii de ştiinţă susţin că microbii marţieni ar fi putut coloniza uscatul la fel cum au făcut şi microbii tereştri şi apoi s-ar fi adaptat la ariditatea din ce în ce mai crescută a Planetei Roşii, iar urmaşii acestor microbi, care ar dispune de instrumentele adaptative care să poată face posibilă viaţa în astfel de condiţii, ar putea trăi şi azi.
Pentru a reconstitui modul în care viaţa ar fi putut evolua în trecutul îndepărtat al lui Marte pentru a supravieţui într-un mediu din ce în ce mai uscat, oamenii de ştiinţă au studiat exemplele de organisme extremofile adaptate la viaţa în medii aride de pe Pământ, observând că există o serie de paşi predictibili prin care organismele se adaptează la un astfel de mediu, conform coautorului acestui studiu, Dirk Schulze-Makuch, astrobiolog la Washington State University din Pullman.
În multe dintre regiunile aride ale Pământului trăiesc organisme care îşi suspendă funcţiile metabolice fără a muri şi apoi revin la viaţă imediat ce dispun de umezeală, uneori chiar şi după mai mulţi ani fără apă. Cruste biologice de sol formate din colectivităţi relativ complexe de microbi pot acoperi şi până la 70% din suprafaţa unor deşerturi. Există însă o schimbare dramatică atunci când microclimatul unei regiuni trece de la arid la hiperarid. În astfel de cazuri crustele biologice de sol devin foarte fragmentate, înregistrându-se un declin major în abundenţa şi diversitatea microbiană de la suprafaţa solului. Microbii din zonele hiperaride sunt de obicei organisme litobiotice care colonizează suprafaţa rocilor sau interiorul acestora (organisme endolitice).
În cele mai aride regiuni ale Pământului trăiesc colonii relativ complexe şi abundente de microbi în interiorul crustelor poroase de sare. Astfel de cruste din sare sunt higroscopice — cu alte cuvinte au calitatea de a absorbi umiditatea direct din aer, conform cercetătorilor care sugerează că, pe măsură ce Marte s-a deşertificat, microbii ar fi putut evolua pentru a subzista doar pe baza umezelii reduse rămase în atmosferă. Saramuri în interiorul unor cruste de sare ar fi putut fi ultimele habitate pentru viaţa la suprafaţa lui Marte, conform lui Schulze-Makuch.
„Astfel, ultimele forme de viaţă marţiene de suprafaţă au fost probabil asociate cu sarea”, iar următoarele misiuni pe Marte trebuie să ţină cont de acest lucru, a declarat Schulze-Makuch pentru SPACE.com.
Oamenii de ştiinţă susţin că aceste ultime refugii pentru eventualele forme de viaţă marţiene ar putea să continue să existe pe Marte sau ar fi putut dispărea relativ recent, existând şanse de a descoperi urmele lăsate de coloniile de organisme extremofile care le-au populat. Din acest motiv viitoarele misiuni pe Marte ar trebui să analizeze astfel de roci sărate.
Dirk Schulze-Makuch şi colegul său Alfonso Davila din cadrul Institutului SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) din Mountain View, California, şi-au prezentat concluziile în ultimul număr al revistei Astrobiology.
Jurnal.md
