Poliţiştii specializaţi în lupta împotriva terorismului au arestat vineri şapte bărbaţi în trei localităţi din Kosovo şi ei au fost plasaţi la ordinul tribunalului din Pristina în arest pentru o perioadă de 30 de zile pentru a fi anchetaţi.

Suspecţii ar fi avut contacte în Macedonia şi Albania şi mai mulţi islamişti care fac parte din acelaşi grup sunt încă în libertate, conform unor documente date publicităţii de către procurorul general.

Până acum, nu au avut loc atentate în Kosovo, însă peste 200 de persoane au fost arestate pentru legături cu gruparea SI şi aproximativ 300 de combatanţi din Kosovo luptă alături de organizaţia SI în Irak şi Siria.

Conform documentelor, cei şapte suspecţi arestaţi erau în legătură cu un membru al grupării SI, auto-intitulat „comandantul albanezilor în Siria şi Iraq” Lavdrim Muhaxheri, şi că, în septembrie şi octombrie, acesta le-ar fi dat instrucţiuni cu privire la organizarea unor atacuri.
„Au pregătit atacuri teroriste pe teritoriul mai multor state balcanice, însă în primul rând în Kosovo. Au plănuit să atace diferite clădiri, inclusiv ale forţelor de securitate”, a explicat procuratura.

Suspecţii voiau să organizeze o ramură a grupării SI în Balcani, iar unul dintre ei a luptat alături de jihadişti în Siria, se arată în documentul procuraturii.

Agenţiile de securitate din Kosovo, inclusiv NATO şi misiune de poliţie a Uniunii Europene, şi-au manifestat îngrijorarea că indivizi care se întorc din Siria şi Irak ar pune în pericol securitatea în Kosovo şi în statele balcanice.

Majoritatea populaţiei din Kosovo este formată din musulmani, dar ei sunt, în cea mai mare parte, laici. Kosovo şi-a declarat independenţa în 2008. În 2015 a adoptat o lege care a introdus pedeapsa cu închisoarea de până la 15 ani pentru cei care luptă în conflicte din străinătate.