În cea mai mare parte, cu paşi repezi, ne orientăm cu toţi către un nivel ridicat de globalizare, un termen care nu vine neapărat cu conotaţii negative. În schimb, se referă la faptul că întreaga planetă tinde a deveni un tot unitar, datorită accesului mult mai facil la informaţii din fiecare colţ al lumii şi a faptului că a devenit din ce în mai uşor să călătorim aproape oriunde. Cu alte cuvinte, graniţele nu mai sunt ce erau odată.

Singura limitare, dacă o mai putem numi aşa, este dată de limbile străine. Chiar şi dacă ştiţi foarte bine engleză, o limbă cu care aveţi mari şanse să vă descurcaţi în cea mai mare parte a timpului, s-ar putea să întâmpinaţi dificultăţi majore în majoritatea ţărilor asiatice şi nu numai. În Rusia, de exemplu, nici măcar panourile de la intrarea în muzeul naţional de artă de la Moscova nu are vreun rând în engleză. Totul este în rusă.

Soluţia la această problemă, de cele mai multe ori, vine sub forma unui translator foarte bun. În secolul 21, acest rol este îndeplinit de o aplicaţie de mobil care, de multe ori, s-ar putea chiar să funcţioneze şi fără internet. Ce faci însă când vrei, în public, să te adresezi rapid unui public destul de numeros, vorbitor de diferite limbi?

Una dintre soluţii ar putea fi noul gadget al celor de la Panasonic. Intitulat Megahonyaku şi ilustrat mai sus, acesta este un megafon ce ştie să vă traducă propoziţiile în engleză, mandarin-chineză şi coreeană. Singura sa limitare este că, momentan, nu poate interpreta decât fraze din japoneză. În schimb, dacă va deveni un produs de succes, are toate şansele să înveţe mai multe limbi şi să fie mult mai util.

Denumirea, Megahonyaku este un joc de cuvinte între megafon şi traducere în japoneză. Produsul vine preinstalat cu abilitatea de a traduce aproximativ 300 de fraze, dar se poate actualiza cu uşurinţă. Are până şi un touchscreen care să faciliteze ajustarea parametrilor de funcţionare. Preţul este însă unul destul de prohibitiv, atestând faptul că vorbim de un gadget destinat mai ales corporatiştilor şi mediului business – aproximativ 180 de dolari. Targetul Panasonic pentru acest produs este de aproximativ 10.000 de clienţi până la finele lui 2017.