Animaţia a fost creată utilizând imagini realizate de către SDO, cu ajutorul luminii ultraviolete, lungime de undă ce este invizibilă pentru ochiul uman. Imaginea a fost colorată în auriu. De asemenea, agenţia a inclus imaginea Pământului.

Conform NASA, animaţia prezintă cum „arcurile de materie solară luminează şi se propagă deasupra unei regiuni active''.

Activitatea solară din 29 septembrie a produs privelişti uimitoare care au putut fi observate şi de pe Pământ. O parte a lumii a observat o strălucire verzuie în timp ce furtuna solară a intrat în atmosferă. Furtuna a fost provocată de o gaură din stratul extrem al Soarelui.

Activitatea solară a schimbat modul în care au putut fi observate luminile nordice sau aurora boreală din zone precum Canada, Scandinavia, Scoţia sau nordul Marii Britanii.

British Geological Survey, Aurorwatch din Marea Britanie şi corpul Statelor Unite ale Americii, Space Weather Prection Center, au anunţat că aurora boreală poate fi observată datorită unei găuri din stratul exterior al Soarelui, care este poziţionată către Pământ.

Aceştia au adăugat că furtuna solară nu a avut un impact asupra infrastructurii electrice sau asupra reţelelor electrice.

Pe cer pot avea loc două tipuri de aurore, aurora boreală şi aurora australis. Lumina apare atunci când particule încărcate eletromagnetic din Soare pătrund în atmosfera Pământului.