Audi şi-a prezentat la Consumer Electronics Show (CES) ultimele inovaţii tehnologice pentru interioarele maşinilor sale, care evidenţiază încă o dată trendul de a renunţa la butoanele tradiţionale în favoarea unor ecrane cu funcţii touch.

Cockpitul virtual, cunoscut şi sub numele de Human-Machine Interface (HMI), a primit o actualizare şi beneficiază acum de un ecran OLED uşor curbat de 14.1″, mai mare decât în cadrul versiunii iniţiale lansate în urmă cu doi ani.

Pe lângă acest ecran, consola centrală este formată din alte două ecrane AMOLED care alcătuiesc sistemul MMI (MultiMedia Interface). Acestea îţi permit inclusiv să controlezi sistemul de climatizare şi beneficiază de atingere haptică: simpla atingere a ecranului produce o vibraţie uşoară pentru ca şoferul să ştie că funcţia a fost activată fără să se uite neapărat la display.

În plus, sistemele includ o conexiune de date 4G cu viteze de download de până la 100 Mbps, dar şi un hotspot Wi-Fi pentru utilizarea unor aplicaţii precum Google Street View.

Audi foloseşte mai nou tehnologia OLED şi pentru blocurile optice spate, pentru frâne şi pentru semnalizare, principalul avantaj fiind posibilitatea se seta luminozitatea la nivelul potrivit în funcţie de condiţiile drumului.