În primul trimestru din 2016 se pare că vom fi asaltaţi cu unele dintre cele mai atrăgătoare şi performante telefoane ale anului, iar Oppo F1 este unul dintre exemplele cele mai interesante anunţate oficial înainte de MWC.

Gadgetul a fost creat cu un accent pe abilităţile fotografice, adresându-se atât amatorilor de selfie-uri de calitate, cât şi celor care refuză să-şi mai ia un aparat foto dedicat în vacanţă. Ca urmare, camera principală din Oppo F1 foloseşte un senzor de 13 megapixeli cu f/2.2. Camera frontală, pentru selfie-uri este construită în jurul unui senzor de 8 megapixeli cu dimensiunea de 1/4 inci si diafragma de f/2.0. Mai mult decât atât, în momentul în care veţi încerca să faceţi un selfie în condiţii de lumină scăzută, ecranul se va lumina suficient de puternic pentru a sta la baza unor fotografii de calitate în orice circumstanţe.

În ceea ce priveşte restul specificaţiilor, Oppo F1 se va ascunde în spatele unui display HD protejat cu un strat de 2.5D Gorilla Glass 4. Partea de performanţă va fi asigurată de un Qualcomm Snapdragon 616 tactat la 1,7 GHz şi asistat de 3GB RAM. Memoria internă este de 16GB, iar bateria de 2500 mAh ar trebui să fie suficientă pentru a vă ţine departe de priză cel puţin o zi, dacă nu mai mult. Sistemul de operare preinstalat pe Oppo F1 va fi Android 5.1 Lollipop, dar acesta va fi mascat de interfaţa proprietară ColorOS 2.1. Carcasa este realizată din aluminiu.

Iniţial, Oppo F1 va fi lansat în India la un preţ aproximativ de 235 de dolari, fără să fi fost anunţate oficial planuri pentru comercializarea sa şi în alte zone ale mapamondului.