Starea de oboseală apare de obicei sâmbătă dimineaţă, după un somn de zece ore, când unele persoane se trezesc la 11h30 cu ochii umflaţi, fără energie şi ameţiţi ca după o cină cu băuturi alcoolice din abundenţă. Este absolut normal ca dimineaţa să fie nevoie de ceva timp înaintea activităţii zilnice. „Este ceea ce se numeşte inerţia somnului, perioada de tranziţie între somn şi starea de veghe. Corpul are nevoie de circa 30 de minute pentru a putea funcţiona din nou", afirmă Jacques Taillard, cercetător la Universitatea din Bordeaux.

Se întâmplă în schimb ca unii să se trezească după nouă ore de somn complet dezorientaţi. Se vorbeşte în acest caz de beţia somnului sau „sleep drunkeness", potrivit oamenilor de ştiinţă anglofoni. „Acest comportament ţine de o patologie rară hipersomnia idiopatică, care vizează doar 1% din populaţie şi ale cărei cauze nu sunt explicate deocamdată", adaugă cercetătorul.

Fenomenul cel mai comun este însă senzaţia neplăcută de oboseală şi moleşeală după o noapte de somn lung, care are loc de obicei în weekend, potrivit Joelle Adrien, neurobiolog şi cercetător. El poate fi explicat în mai multe feluri, începând cu repercusiunile epuizării din timpul săptămânii: „Circa 30% din populaţie este în urmă cu somnul în timpul săptămânii. Ca să reziste, oamenii îşi mobilizează toate resursele. De exemplu, creierul lor eliberează hormonul stresului, care îi ajută să rămână concentraţi. La sfârşitul săptămânii recuperează şi dorm mai mult. În plus, fără obligaţii profesionale, oamenii se relaxează şi resimt oboseala acumulată în ultimele cinci zile", explică specialista.

Problema poate apărea şi din cauza unui decalaj între ritmul de viaţă şi ceasul biologic. Două mecanisme reglează durata şi calitatea somnului: unul provoacă adormirea, iar celălalt, trezirea. Când sunt sincronizate, trezirea se petrece în condiţii optime, iar corpul este gata să funcţioneze. „Dacă oamenii continuă să doarmă când corpul este programat să se trezească devreme timp de cinci zile, se simt obosiţi când se scoală fiindcă organismul a început deja să lucreze. Acelaşi principiu este valabil când corpul este forţat să intre în funcţiune când el este programat să doarmă", afirmă Joelle Adrien.

Totul depinde şi de faza de somn în care are loc trezirea. În mod clasic, somnul este împărţit în patru perioade: adormirea, stadiul lent-uşor, cel lent-profund (considerat în general cel mai important, de repaos complet) şi somnul paradoxal. Astfel, „inerţia la trezire este mai puternică şi este necesar mai mult timp pentru „a ieşi la suprafaţă” dacă omul se trezeşte în timpul somnului profund", arată cercetătorul Jacques Taillard.

Un somn de zece ore, dar nu de cea mai bună calitate, face ca trezirea să fie dificilă. Se mai recomandă ca înainte de culcare să se evite expunerea ochilor la lumina „albastră" a ecranelor. "Acestea trimit un semnal contrar organismului şi ne ţin treji", adaugă neurobiologul.

În sfârşit, atunci când organismul are cu adevărat nevoie de odihnă, este bine să se recurgă în weekend la o perioadă prelungită de calm pentru o reală refacere. Prin urmare, nu este de neglijat o asemenea igienă a vieţii la sfârşit de săptămână.