Pentru femeile aflate în deceniul al cincilea al vieţii, screening-ul pentru cancer de sân la fiecare doi ani poate fi, de asemenea, eficient, dar decizia de a începe screening-ul ar trebui să fie una individuală, luând în considerare istoricul sănătăţii femeii, preferinţele sale şi modul în care ea valorizează potenţialul beneficiilor şi al daunelor, a afirmat U.S. Preventive Services Task Force.

Femeile de 40 de ani, care au o mamă, soră sau fiică cu cancer de sân pot beneficia mai mult decât femeile cu un risc mediu, de începerea screening-ului înainte de vârsta de 50 de ani, a spus el.

„Descoperirile noastre sprijină o serie de opţiuni disponibile pentru femei - începând cu mamografii regulate la vârstele de 40 de ani, urmate de screening de la 50 de ani, când probabilitatea beneficiului este mai mare", a declarat vicepreşedintele Kirsten Bibbins-Domingo. „Femeile merită să înţeleagă ceea ce spune ştiinţa despre screening-ul mamografic, astfel încât să poată lua cea mai buna decizie pentru ele însele în parteneriat cu medicul lor", a adăugat acesta.

Pentru femeile de peste 75 de ani, Task Force a declarat că nu poate face o recomandare deoarece niciunul dintre studiile despre screening-ul pentru cancer mamar nu a inclus femei din această grupă de vârstă.

De asemenea, grupul operativ a ajuns la concluzia că dovezile sunt insuficiente pentru a determina echilibrul dintre avantaje şi prejudicii în două domenii: screening-ul la femeile cu sânii denşi şi eficacitatea mamografiei 3D pentru detectarea cancerului de sân.

Task Force este un grup independent, voluntar de experţi din SUA, care revizuiesc periodic dovezile ştiinţifice şi fac recomandări cu privire la serviciile clinice de prevenire, cum ar fi screening-urile, serviciile de consiliere şi medicaţia preventivă.

Întrebările despre când şi cât de des ar trebui ca femeile să facă screening pentru cancer de sân au făcut parte, ani de zile, dintr-o dezbatere fierbinte, mai multe organizaţii făcând recomandări eterogene cu privire la screening-ul mamografic şi creând astfel confuzie printre femei.

În octombrie 2015, o altă organizaţie influentă, American Cancer Society a emis un amplu ghid similar, sugerând că cele mai multe femei ar trebui să înceapă să facă screening anual de la vârsta de 45 de ani în loc de 40 de ani şi apoi, de la 55 de ani, să facă screening de două ori pe an.

„Task Force, American Cancer Society şi multe alte organizaţii au afirmat că mamografia este un instrument important pentru a reduce riscul de a muri de cancer de sân şi că beneficiile mamografiei cresc odată cu vârsta", a declarat Albert Siu, preşedinte al Task Force. „Sperăm că această convergenţă tot mai mare a concluziilor unor organizaţii diferite oferă femeilor şi furnizorilor de sănătate încredere în ştiinţa care susţine screening-ul mamografic", a mai spus sursa citată.