„În 2016, consumatorii vor vinde sau tranzacţiona aproximativ 120 milioane de telefoane inteligente folosite, generând peste 17 miliarde dolari pentru proprietarii lor. Aceasta este o creştere semnificativă faţă de 80 milioane telefoane tranzacţionate în 2015, cu o valoare de 11 miliarde dolari. Mai mult, 10% din telefoanele inteligente premium (cu preţuri de la 500 dolari în sus) achiziţionate noi în 2016 vor avea minim trei proprietari până când vor fi ieşit din uz”, informează Deloitte.

Potrivit raportului, în 2016, 2,5 trilioane fotografii vor fi distribuite sau stocate online, cu 15% mai mult faţă de anul anterior. Peste 90% din aceste fotografii vor fi realizate cu un telefon inteligent, iar fotografiile realizate cu camere digitale SLR, compacte, tablete şi laptop-uri reprezintă restul de 10%.

Deloitte precizează că această estimare nu include trilioanele de fotografii care rămân în memoria dispozitivului.

Peste 26% dintre utilizatorii de telefoane inteligente din ţările dezvoltate nu vor efectua niciun apel telefonic tradiţional în timpul unei săptămâni a acestui an. Aceste persoane, cunoscute sub numele de utilizatori exclusivi de date, nu încetează să comunice, ci înlocuiesc apelurile tradiţionale cu o combinaţie de SMS, servicii voce şi video, explică raportul global Deloitte TMT Predictions 2016.