Într-o declaraţie transmisă de Casa Albă, Cohn spune: A fost o onoare să-mi servesc ţara şi să adopt politici în vederea creşterii economice în favoarea poporului american. El a menţionat în mod special "istorica reformă fiscală".

"Îi sunt recunoscător preşedintelui că mi-a oferit această oportunitate şi le doresc lui şi Administraţiei mult succes în viitor", a mai afirmat Cohn.

La rândul său, Trump a spus că Gary Cohn a făcut o muncă nemaipomenită.

"Este un talent rar şi îi mulţumesc pentru devotamentul în slujba poporului american", a mai declarat preşedintele SUA.

Conform CNN, Cohn şi Trump aveau divergenţe ca urmare a deciziei preşedintelui american de a a creşte taxele vamale pe importurile de oţel şi aluminiu.