"Tocmai am fost atacată de un bărbat. M-a lovit şi am căzut. M-a stropit cu ceva, strigând 'Asta este pentru Jirinovski'. Am chemat poliţia", a anunţat Ksenia Sobciak pe Twitter. Poliţia a informat că l-a reţinut pe presupusul agresor şi a precizat că lichidul era apă.

Ksenia Sobciak i-a aruncat un pahar cu apă în faţă candidatului extremei drepte la prezidenţiale, Vladimir Jirinovski, săptămâna trecută, în cursul unei dezbateri televizate, după ce aceasta a insultat-o copios.

Fostă vedetă de televiziune, simbol al tineretului avut din Rusia şi detestată de majoritatea concetăţenilor, Ksenia Sobciak, 36 de ani, este una din rarele surprize ale acestor alegeri în care victoria preşedintelui Vladimir Putin pare jucată dinainte.

În pofida acuzaţiilor că ar fi o "marionetă a Kremlinului", această fostă vedetă de "reality-show", devenită în ultimii ani o jurnalistă independentă, a formulat critici de o duritate neaşteptată la adresa lui Vladimir Putin în presă cu mare audienţă.

Ksenia Sobciak speră să obţină locul al patrulea sau al cincilea, mizând pe 3% din voturi, dar institutul de sondare a opiniei publice VTsIOM o creditează cu numai 1,6% voturi.