De la căderea comunismului în mod paşnic în urmă cu circa trei decenii, Slovacia s-a confruntat cu cele mai ample proteste după ce jurnalistul de investigaţii Jan Kuciak (27 de ai) şi logodnica sa au fost asasinaţi, fiind împuşcaţi în cap, luna trecută în locuinţa lor.

Protestatarii au ieşit în stradă pentru a cere noi alegeri şi asigurări privind o anchetă corectă în cazul asasinării lui Kuciak, care a făcut investigaţii referitoare la oameni de afaceri cu legături politice suspectaţi de corupţie.

Premierul Robert Fico a demisionat săptămâna trecută, în scopul menţinerii guvernării tripartite. El l-a propus pe Peter Pellegrini, colegul său de la partidul Smer şi vicepremier, pentru a conduce noul cabinet.

Pellegrini i-a prezentat luni preşedintelui noul său cabinet, propunându-l pentru funcţia de ministru de interne pe un oficial neafiliat politic, în scopul de a răspunde cerinţelor protestatarilor.

''Pellegrini trebuie să-i convingă pe oameni că noul guvern va aduce schimbările pe care noi le aşteptăm. El trebuie să formeze un guvern stabil, a cărui componenţă, în special la Ministerul de Interne, va fi în măsură să calmeze un timp atmosfera în societatea noastră'', a afirmat preşedintele Kiska într-o declaraţie televizată.