„Persoana respectivă a fost găsită de un îngrijitor. Având în vedere vârsta de 56 de ani şi decesul, colegii mei au deschis un dosar cu privire la faptul că ar fi o moarte suspectă. Ar fi avut nişte probleme de sănătate”, a declarat Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov.

Cunoscut pentru vocea sa inconfundabilă şi pentru părerile sale, de multe ori ieşite din tipare, Andrei Gheorghe şi-a început cariera la Constanţa. Emisiunea "Midnight Killer", de la un post local de radio, a fost cea care i-a deschis drumul spre Bucureşti. De-a lungul a peste 30 de ani de carieră, Andrei Gheorghe a realizat şi numeroase emisiuni de televiziune, a scris articole, o carte, a jucat în filme ale unor regizori celebri şi în propriile creaţii cinematografice.

Născut în oraşul Lipeţk din Rusia, Andrei Gheorghe a fost printre cele mai sonore nume ale radioului şi televiziunii din România. A cunoscutul succesul şi ca realizator de filme documentare, de scurt şi lung metraj.

A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, iar în 1991 s-a angajat ca reporter special la Radio Constanţa. Au urmat colaborări cu cele mai mari televiziuni şi posturi radio din România. În anii '90 a fost realizatorul mai multor emisiuni la posturile Radio Sky Constanţa şi Pro FM Bucureşti. Au urmat numeroase emisiuni şi colaborări cu posturi naţionale de radio şi televiziune, timp în care a scris şi articole pentru "Academia Caţavencu" şi ghidul "24-FUN".

Andrei Gheorghe a fost scenarist, regizor, producător şi chiar actor în câteva producţii cinematografice. A avut un rol secundar în filmele "Amen" al lui Costa Gavras şi "Tinereţe fără tinereţe" al lui Francis Ford Coppola. De asemenea, a colaborat cu trupa Paraziţii, pentru unul dintre albumele acesteia. În 2008, Andrei Gheorghe a realizat un scurt metraj numit "Dublă personalitate", la care a fost şi scenarist.

La începutul anului 2010, Andrei Gheorghe a ocupat pentru câteva săptămâni funcţia de consilier al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, fiind coordonator al Departamentului de Comunicare. A fost implicat în mai multe scandaluri, printre care unul legat de consumul de droguri.

În anul 2015 a fost din nou subiect de ştiri, după ce a mers să le ducă pizza procurorilor DNA, în semn de mulţumire pentru activitatea lor.