''Desigur, nu toţi se vor transforma în terorişti activi'', dar majoritatea sunt ''inspiraţi de grupuri jihadiste precum Statul Islamic'', fără ca acest lucru să însemne că ei ar putea acţiona sub coordonarea directă a acestei grupări, a explicat oficialul european într-o declaraţie acordată postului bulgar bTV.

El a mai menţionat că cifra pe care a avansat-o se referă la ''persoanele ce aparţin unei comunităţi mai largi, care s-au radicalizat pe internet''.

Ei ''pot oricând să închirieze un camion sau să ucidă oameni nevinovaţi'', a continuat directorul executiv al Europol, amintind de atentatele comise în oraşe europene de terorişti care au pătruns cu vehicule în mulţime.

''Este aşadar vorba despre o nouă formă de activitate teroristă dificil de combătut de serviciile de securitate'', a subliniat Rob Wainwright.

El a vorbit în acest context şi despre revenirea în Europa a unor combatanţi care au luptat în Siria sau Irak în rândurile unor grupări jihadiste precum Statul Islamic, avertizând că aceştia sunt ''foarte periculoşi şi reprezintă o ameninţare enormă''.