De o valoare de piaţă estimată la 180 de milioane de euro de către şeful poliţiei albaneze Ardi Veliu, drogurile au fost găsite în portul Dürres (nord) într-un container venit din Columbia via Italia.

Doi albanezi de 25 de ani au fost arestaţi. Un al treilea este căutat de poliţie.

În opinia premierului albanez Edi Rama, "această operaţiune marchează un mare pas în lupta Albaniei împotriva crimei organizate".

Candidată la aderare din 2014, Albania este sub presiunea Uniunii Europene pentru a lupta împotriva traficului de droguri, corupţiei şi crimei organizate.

Albania este de mai mulţi ani principalul exportator de canabis spre UE, în special spre Italia, conform rapoartelor succesive ale Europol.

Acest comerţ ilegal ar reprezenta o treime din Produsul Intern Brut al Albaniei sau chiar mai mult, potrivit unor surse diplomatice occidentale.

Însă conform unui raport din 2017 al Departamentului de Stat al SUA, Albania este de asemenea "un punct de tranzit pentru cocaina şi heroina destinate pieţelor europene".

"Mafia albaneză are capacitatea de a colabora cu mafia italiană, de a controla traficul de droguri uşoare, de arme şi, mai recent, de cocaină", a declarat luni procurorul naţional antimafia din Italia, Federico Cafiero De Raho, în cadrul unei vizite la Tirana.