Un raport publicat anterior, indica unsprezece persoane dispărute şi paisprezece răniţi.

Persoanele dispărute, lucrători în orezăria din districtul Brebes din centrul Java, au fost îngropate sub un mal de noroi şi pietre în jurul orei locale 8:00 (01:00 GMT).

"Alunecarea de teren a îngropat lucrătorii din orezărie", a declarat un purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, Sutopo Purwo Nugroho.

Cinci persoane au fost găsite decedate, iar paisprezece au fost transportate la o unitate medicală din apropiere, potrivit aceleiaşi surse.

Accidentul s-a produs în urma ploilor torenţiale care au căzut timp de câteva zile în această regiune montană situată la aproximativ şapte ore distanţă de capitala Jakarta.

Ca măsură de precauţie, locuitorilor din regiune li s-a interzis să pătrundă în zona în care s-a produs tragedia. "Solul este instabil. Dacă va mai ploua, ar putea fi periculos", a declarat un oficial local, Apriyanto Sudarmoko, pentru postul naţional de televiziune.

Alunecările de teren sunt des întâlnite în arhipelagul din Asia de Sud-Est, zonă caracterizată de un climat tropical ce favorizează ploile torenţiale şi dezastrele naturale.

În noiembrie anul trecut, cel puţin 19 persoane au decedat în urma alunecărilor de teren şi a inundaţiilor cauzate de ploile abundente din estul şi centrul ţării, precizează AFP.