Ciclonul tropical Fehi a lovit Noua Zeelandă începând de joi, provocând inundaţii în regiuni din sud şi din vest. Autorităţile din oraşele Dunedin şi Buller au declarat stare de urgenţă, fiind impuse restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale.

Un drum naţional important din regiunea de coastă Haast, aflată la 426 de kilometri nord-vest de Dunedin, a fost distrus în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren.

"Sunt cel puţin 600 de turişti blocaţi în Haast şi efectuăm o evaluare privind nevoile acestora. Încercăm să găsim o cale de evacuare", au precizat autorităţile locale.

Un excavator de 30 de tone va fi trimis în zonă pentru a încerca deblocarea drumului. Totodată, a fost adus un generator pentru a reporni staţia de tratare a apei, dar în prezent rezervele de apă sunt limitate.

Meteorologii neozeelandezi au anunţat că furtuna tropicală se deplasează către sud-est, astfel că situaţia în zona de coastă din vestul ţării se va stabiliza în următoarele zile.