SUA vor impune în curând noi sancţiuni Moscovei

SUA vor impune în curând noi sancţiuni Moscovei
Sursa: www.news.ro Foto: latimes.com 31.01.2018 09:26
Secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin a decarat marţi că Statele Unite vor impune ”în curând” sancţiuni suplimentare Rusiei, relatează AFP.

”În viitorul apropiat, vom adopta sancţiuni suplimentare”, a declarat în faţa membrilor unei comisii din cadrul Senatului secretarul Finanţelor al lui Donald Trump.

”Asta se va întâmpla în câteva săptămâni, poate o lună, vreau să fiu prudent în acest angajament”, a subliniat Mnuchin.

Secretarul Trezoreriei face aceste declaraţii în contextul în care administraţia Trump a publicat o listă cu oficiali şi oameni de afaceri ruşi susceptibili să fie sancţionaţi.

Însă Washingtonul nu a luat, pentru moment, vreo măsură în vederea impunerii unor noi sancţiuni Moscovei.

ULTIMELE ŞTIRI