Zeci de morţi, după ce un autocar a căzut de pe o faleză din Peru

Zeci de morţi, după ce un autocar a căzut de pe o faleză din Peru
Sursa: jurnal.md Foto: AP 03.01.2018 16:33
Cel puţin 48 de persoane şi-au pierdut viaţa marţi în Peru când un autocar a căzut de pe o faleză înaltă de 100 de metri după ce fusese percutat de un camion pe o autostradă de-a lungul coastei Pacificului, a anunţat poliţia.„Căderea unui autocar a făcut cel puţin 48 de victime", a declarat poliţia într-un comunicat publicat pe site-ul internet al Ministerului peruan de Interne, care a precizat că recuperarea corpurilor a fost suspendată la căderea nopţii din cauza valurilor puternice ale mareei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Un bilanţ precedent informa despre existenţa a 36 de morţi. Accidentul a avut loc la ora locală 11:43 (16:43 GMT) într-un loc numit „Virajul Diavolului", la 45 de km nord de Lima, a declarat presei colonelul Dino Escudero, şeful poliţiei rutiere.

La bordul autocarului se aflau 55 de pasageri şi doi şoferi, maşina îndreptându-se spre capitala peruană după ce plecase din oraşul Huacho (centru), situat la 130 km de aceasta.

Doar şase ocupanţi ai autocarului au fost găsiţi în viaţă şi spitalizaţi, dintre care patru se află în stare gravă.

Autocarul a căzut de la înălţimea de 100 de metri şi s-a zdrobit de stâncile aflate la poalele falezei, pe malul oceanului.

Echipele de intervenţie, dintre care unele au fost aduse cu elicopterele la faţa locului şi altele au coborât de pe faleză cu ajutorul corzilor, au fost nevoite să-şi întrerupă căutările la căderea nopţii din cauza mareei. Potrivit autorităţilor, o macara urma să sosească la faţa locului pentru a ridica autobuzul, răsturnat cu roţile în sus, la poalele falezei şi la câţiva metri de mare.

Operaţiunile vor fi reluate miercuri în zori, a precizat adjunctul comandantului pompierilor, Larry Lynch Solis, pentru canalul de televiziune Canal N.

Potrivit lui Luis Martinez, reprezentant al societăţii de transporturi San Martin de Porres, proprietara autocarului, şoferul avea multă experienţă. El nu a putut indica dacă acesta figura printre persoanele decedate sau rănite. Autobuzul fusese supus unei revizii mecanice înainte de a părăsi Huacho.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI