Într-un discurs susţinut într-o comisie parlamentară, David Davis a spus că un punct sensibil în protejarea drepturilor cetăţenilor ar putea fi cel legat de dreptul de vot în alte ţări, aspect pe care miniştrii britanici ar putea fi nevoiţi să îl reglementeze prin negocieri bilaterale, notează Agerpres.

Marea Britanie nu va fi un 'stat vasal' faţă de Uniunea Europeană în perioada de tranziţie după Btexit, a mai spus el, răspunzând unor critici privind intenţiile de a rămâne sub jurisdicţia Curţii Europene Justiţie (CEJ).

"Nu, nu vom fi", a spus Davis ca răspuns la întrebarea unui parlamentar pro-Brexit, Jacob Rees-Mogg, dacă Marea Britanie va fi un 'stat vasal' deoarece va continua temporar să accepte deciziile CEJ după ieşirea din blocul comunitar.

"Dacă s-ar întâmpla pe timp nelimitat, răspunsul meu ar fi probabil da. Însă răspunsul legat de o perioadă scurtă: nu", a declarat el, după ce a precizat că în perioada de tranziţie Londra va fi supusă deciziilor CEJ.

Davis a spus totodată că se aşteaptă ca Marea Britanie şi Uniunea Europeană să ajungă până la sfârşitul lunii martie la un acord privind perioada de tranziţie după ieşirea din blocul comunitar.