Un strat de zăpadă de aproximativ 23 de centimetri s-a aşternut în mai multe zone ale metropolei, fiind vorba despre cea mai însemnată ninsoare din 2014.

Transportul public a fost paralizat, în condiţiile în care milioane de oameni au încercat să se îndrepte spre casă sau către serviciu în unul dintre cele mai aglomerate oraşe din lume.

Potrivit autorităţilor din Tokyo, cel puţin 180 de persoane au suferit răni uşoare din cauza temperaturilor extrem de scăzute şi a străzilor îngheţate. Poliţia a precizat că au fost înregistrate peste 700 de accidente rutiere.

Mai multe maşini au rămas blocate într-un tunel, provocând un ambuteiaj care s-a întins pe o distanţă de 10 kilometri.

Zeci de zboruri interne şi internaţionale au fost anulate pe aeroportul Tokyo Narita, iar peste 9.000 de pasageri au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea în incinta aeroportului. Reprezentanţii companiilor aeriene au împărţit apă, alimente şi saci de dormit.

Ninsoarea abundentă este un fenomen rar întâlnit la Tokyo. Meteorologii anunţă că temperaturile vor rămâne în jurul valorii de minus şase grade Celsius pe durata săptămânii.

"Este rar să avem temperaturi de sub zero grade, vreme de câteva zile, în zona oraşului Tokyo, favorizând formarea gheţii. Se produc foarte multe accidente provocate de alunecări. Simplul mers pe stradă este periculos", a declarat oficialul local Kenji Okada.