Întrebată de acest subiect, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva, a făcut trimitere la declaraţia miercuri de purtătorul de cuvânt şef al acestei instituţii, Margaritis Schinas.

''Poziţia noastră este bine cunoscută, nu s-a schimbat. Nu avem poziţii, nici opinii, nici comentarii asupra chestiunilor care afectează ordinea constituţională a statelor membre'' ale UE, a indicat Schinas.

Însă la Parlamentul European, preşedintele acestuia, Antonio Tajani, a mers puţin mai departe şi a spus că 'orice acţiune împotriva Constituţiei unui stat membru este o acţiune împotriva cadrului legal al Uniunii Europene', dar a menţionat şi el că ''problemele constituţionale spaniole sunt o afacere a autorităţilor şi poporului spaniol''.

Preşedintele Parlamentului European a amintit în acest context că, aşa cum a mai precizat şi Comisia Europeană în alte situaţii, ''dacă un teritoriu al unui stat membru încetează să mai facă parte din respectivul stat, devenind o entitate independentă, Tratatele europene nu se vor mai aplica în acel teritoriu''.