Autorităţile din cel puţin patru oraşe, printre care Zhuhai, Zhongshan, Dongguan şi Shenzhen, au emis luni alerte roşii (cel mai înalt nivel de avertizare) de ploi abundente.

Departamentul local pentru gestionarea inundaţiilor din Zhuhai a ordonat închiderea tuturor şcolilor, în contextul în care ploile torenţiale au continuat să cadă peste oraş.

Taifunul Mawar a atins uscatul în oraşul Lufeng din provincia Guangdong duminică seară, aducând ploi torenţiale în întreaga zonă.

Circa 10.000 de pescari s-au întors la mal înainte de sosirea taifunului, iar 57.120 de persoane au fost evacuate din zonele joase.

Departamentul pentru gestionarea inundaţiilor din Guangdong a avertizat cu privire la producerea de inundaţii şi de alunecări de teren.

Centrul Meteorologic Naţional din China (NMC) a emis luni o alertă galbenă pentru ploi, în condiţiile în care, potrivit prognozelor, unele regiuni urmează să primească precipitaţii de până la 200 milimetri.

Mawar este al treilea taifun care a lovit provincia Guangdong în ultimele două săptămâni după taifunurile Hato şi Pakhar.