'După ce am citit toate revendicările liberalilor din Partidul Liberal Democrat (FDP): cel care îl vrea pe Schauble ca ministru de finanţe trebuie să voteze CDU', a notat în noaptea de marţi spre miercuri, pe Twitter, secretarul general al CDU, Peter Tauber.

FDP, potenţial partener al coaliţiei într-un eventual viitor guvern condus de Merkel, nu şi-a ascuns ambiţia de a obţine portofoliul Finanţelor într-o asemenea configurare.

Wolfgang Schauble, 75 de ani, ocupă acest post din 2009 şi nu pare să aibă intenţia de a se retrage. De altfel, el candidează în alegerile legislative de duminică. Mare apărător al rigorii bugetare din Europa, el este considerat principalul artizan al austerităţii impuse Greciei, dar şi altor ţări din zona euro aflate în dificultate.

Germanii îl apreciază mult pe acest veteran al politicii, pentru fermitatea sa în a refuza ca Germania să plătească pentru derapajele altor ţări.

Cancelarul general Angela Merkel, care a asistat luni la cea de-a 75-a aniversare a lui Schauble, i-a mulţumit acestui 'bărbat cu convingeri şi de acţiune', salutând 'spiritul lui deschis şi niciodată sătul'.

Schauble este ţintuit într-un fotoliu rulant după o tentativă de asasinat prin împuşcare, în 1990.