Departamentul de Stat american a anunţat decizia în contextul în care Administraţia Vladimir Putin a cerut reducerea personalului diplomatic american din Rusia.

"Decizia a fost luată în spiritul echivalenţei", argumentează Departamentul de Stat american.

Închiderea Consulatului din San Francisco şi a anexelor pe care această reprezentanţă le are în oraşele Washington şi New York trebuie finalizată în 48 de ore, relatează BBC News online.

Administraţia Vladimir Putin exprimat regret, joi seară, în legătură cu "escaladarea tensiunilor" în relaţia cu Statele Unite. Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a discutat prin telefon cu secretarul de Stat american, Rex Tillerson.

"Serghei Lavrov a exprimat regret în legătură cu escaladarea tensiunilor în relaţiile bilaterale, tensiuni pe care nu le-a iniţiat Rusia, precizând că Moscova urmează să analizeze atent noile măsuri americane, după care va fi anunţată reacţia noastră", anunţă Ministerul rus de Externe, potrivit agenţiei de presă Tass.