Zborul 759, cu 287 de pasageri la bord şi zece membri ai echipajului, se îndrepta sâmbătă către Atena şi a traversat o zonă de turbulenţe puternice cu puţin timp înainte să aterizeze în capitala greacă, notează News.ro.

Semnalul pentru folosirea centurilor de siguranţă fusese dat deja, precizează American.

După ce avionul a aterizat, la ora locală 15.30, trei pasageri şi şapte membri ai echipajului au fost conduşi la un spital, în vederea unor evaluări, însă nimeni nu a oferit informaţii despre rănile pe care le-au suferit ori dacă au fost internaţi.

O pasageră din avion a scris pe Twitter că turbulenţele  au început brusc şi că băuturile oamenilor s-au vărsat, iar printre victime se află şi o stewardesă care şi-a discolat umărul.