Înainte de a fi demisă, sediul Parchetului din Caracas a fost înconjurat de militari ai Armatei. „Resping asediul Ministerului Public. Denunţ acest act arbitrar în faţa comunităţii naţionale şi internaţionale”, a scris Ortega Diaz pe Twitter.

Ulterior, Luisa Ortega Diaz a fost demisă din funcţia de procuror general al Venezuelei de către Adunarea Constituantă, un organism înfiinţat săptămâna trecută, din ordinul preşedintelui Maduro, în urma unor alegeri dubioase, pe care Ortega Diaz avea de gând să le investigheze.

În replică, Venezuela a fost exclusă de pe piaţa comună sud-americană Mercosur, reprezentată de ţările fondatoare Argentina, Brazil, Paraguay şi Uruguay, la care sunt afiliate şi Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador şi Peru.

Ţările Mercosur îi cer presedintelui Nicolas Maduro să oprească violenţele şi atacurile împotriva statului de drept din Venezuela, să elibereze deţinuţii politici şi să nu transforme ţara într-o dictatură.

Luisa Ortega Diaz a anunţat miercurea trecută că va deschide o anchetă în legatură cu presupuse nereguli la controversatele alegeri ce au avut loc duminica trecută pentru desemnarea unei Adunări constituante, care are drept scop să rescrie Constituţia.

Opoziţia şi criticii din ţară şi străinatate au denunţat alegerile, considerându-le o încercare a preşedintelui Maduro de a se agăţa de putere.