Şeful diplomaţiei de la Ciudad de Mexico a reacţionat la declaraţiile făcute mai devreme de Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă a reiterat pe Twitter o promisiune de campanie. „Mexicul fiind una dintre ţările lumii unde criminalitatea este cea mai puternică, trebuie să avem ZIDUL”, a scris preşedintele SUA pe reţeaua socială. „Mexicul va trebui să plătească pentru asta, rambursând sau în alt mod”, a adăugat el, printre alte mesaje legate de uraganul Harvey şi inundaţiile dramatice care devastează statul Texas.

La presiunile democraţilor, Congresul american a refuzat deocamdată să se angajeze în vederea finanţării zidului, limitându-se la a debloca fonduri pentru operaţiuni de mentenanţă a infrastructurilor existente, scrie Agerpres.

Adevărata bătălie a finanţării va avea loc la viitorul buget, cel din anul 2018, care va începe la 1 octombrie.