Marşul a început în zona Salvador Espriu, situată în centrul oraşului Barcelona. Printre personalităţile care participă la marş se numără regele Spaniei, Felipe VI, premierul Mariano Rajoy şi Carles Puigdemont, preşedintele regiunii Catalonia.

Primarul oraşului Barcelona, Ada Colau, a adus un omagiu victimelor atacurilor teroriste şi a mulţumit personalului serviciilor de intervenţie.

Marşul este organizat sub sloganul "Nu avem teamă" de terorism.

Cincisprezece persoane au fost ucise, iar alte 120 au fost rănite în atentatele comise pe 17-18 august în oraşul Barcelona şi în localitatea Cambrils. Atentatele au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.