Atacatorul, născut în 1987, avea un domiciliu la Bruges în nord-vestul Belgiei, unde o percheziţie a fost efectuată în timpul nopţii, a adăugat într-un comunicat parchetul, care a deschis o anchetă pentru "tentativă de asasinat terorist".

Înarmat cu un cuţit, agresorul a atacat pe la spate cu un cuţit trei militari în centrul Bruxellesului, "strigând +Allah Akbar+" (Dumnezeu este mai mare decât tot, în arabă), potrivit datelor furnizate de anchetatori.

Unul dintre soldaţi a ripostat deschizând focul. "Bărbatul a fost atins de două ori şi a decedat la scurt timp după aceea la spital, în urma rănilor", a detaliat parchetul, adăugând că atacatorul deţinea de asemenea, în afară de cuţit, "o armă de foc care nu era reală şi două exemplare de coran".

"Bărbatul care a comis faptele este născut în 1987 şi este un cetăţean belgian de origine somaleză", potrivit aceleiaşi surse, precizând că el "a sosit în Belgia în 2004 şi a obţinut cetăţenia belgiană în 2015".

"El nu era cunoscut pentru acte de terorism", ci pentru o "agresiune şi rănire în februarie 2017", a declarat parchetul federal, care a sesizat un judecător de instrucţie la Bruxelles specializat în materie de terorism.

Atacul a avut loc la scurt timp după ora 20.00 (18.00 GMT) pe un bulevard din centrul capitalei belgiene, în apropiere de Grand Place, una dintre zonele "sensibile" unde patrulează militari înarmaţi din cauza ameninţării teroriste în Belgia. Această prezenţă a fost întărită după atentatele din 22 martie 2016, care au făcut 32 de morţi în capitala belgiană.