Diplomaţii s-au plâns de simptome cum ar fi pierderea auzului, greţuri, dureri de cap şi tulburări de echilibru, după mai multe incidente care i-au afectat la Havana, începând din ultima parte a anului trecut, arată televiziunea citată.

Sunt în curs anchete oficiale care încearcă să stabilească dacă diplomaţii au fost victimele unor atacuri cu unde sonore împotriva locuinţelor lor. Astfel de incidente au continuat să se producă, iar unii diplomaţi americani şi-au întrerupt misiunile în Cuba.

Solicitată să comenteze, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat de la Washington a confirmat miercuri că incidentele fac obiectul unor investigaţii. "Guvernul cubanez ne-a asigurat că efectuează la rândul său o anchetă şi ia măsurile corespunzătoare", a adăugat ea.

Departamentul de Stat declarase deja luna aceasta că mai mulţi americani s-au întors din Cuba în SUA din motive medicale care nu le-au pus viaţa în pericol. Purtătoarea de cuvânt Heather Nauert a precizat în urmă cu două săptămâni că Departamentul a aflat despre incidentele de la ambasada Statelor Unite la Havana spre sfârşitul lui 2016 şi că este vorba despre "diferite simptome fizice" în rândul angajaţilor guvernului american.

În ultimele şase luni, au fost evacuaţi de la ambasada din Havana mai mulţi cetăţeni americani, iar unii dintre ei au primit ulterior proteze auditive.

Doi diplomaţi cubanezi au fost expulzaţi din SUA după incidente. Guvernul de la Havana a informat că anchetează acuzaţiile şi că nu ar permite niciodată foloisrea teritoriului cubanez pentru acţiuni împotriva personalului diplomatic sau a familiilor diplomaţilor.